Gladita - Arbore cu frunze cazatoare, cu tulpina dreapta cu spini pe ramuri, cu frunze fine, flori mici, de culoare galbene si foarte parfumate. Fructele sunt pastai rasucite, foarte decorative. Atinge inaltimi de 20-25 m, dar poate ajunge si la 30 m ,diametru de 8-15 m, are o crestere rapida si se dezvolta bine in plin soare. Rezista bine la seceta, prefera soluri bogate, afanate dar se adapteaza si pe soluri compacte.Albinele sunt foarte atrase de florile acestui arbore.
Traieste cam 120 de ani dar sunt si exemplare mai longevive.
Lemnul este dens, in stare verde mai greu decat apa. Lemnul este foarte rezistent la putrezire, se poate lustrui bine.. Nu se prea exploateaza industrial si pentru raspandirea limitata, poate si pentru spinii care fac exploatarea mai dificila.
Frunzele se aseamana cu ale salcamului sunt simplu sau dublu compuse. Au 10-15 cm lungime si 14-16 foliole, de 1,5-2,5 cm lungime, de culoare verde stralucitor, galbene toamna.
Gladita infloreste in iunie, ceva mai tarziu ca salcamul. De fapt in America infloresc de la 10 mai la extremitatea sudica a arealului iar in extremitatea nordica infloresc pe la 25 iunie.
Racemele de flori masculine au 5-13 cm lungime. O floare are pana la 10 stamine. Pistilul este rudimentar sau inexistent.
Ciorchinii de flori feminine au 5-8 cm. Staminele sunt mult mai mici si sterile in florile feminine.
Fructele
Sunt pastai de 15-40 cm lungime si 2,5-3,5 cm latime. Adesea pastaia se rasuceste (spiraleaza). Gladita incepe sa faca pastai cam de la 10 ani, productia maxima o da intre 25 si 75 de ani si mai poate rodi pana la 100 de ani. Pulpa acestei pastai este o pasta dulce, care se poate consuma de catre om, dar o mananca cu placere multe animale sau pasari: vaci, cai, oi, capre, caprioare, vaverite, iepuri, prepelite, ciori. Spre deosebire de salcam care contine anumite toxine si nu poate fi mancat de animale mari (in special pentru cai este toxic).Gladita poate fi mancata cu placere de toate animalele, atat fructele cat si frunzele. Probabil de aceea a dezvoltat acei spini mult mai mari decat salcamul. Si coaja este mancata in special iarna de catre iepuri sau caprioare, care mananca si ramuri de la puietii de gladita.
Pastaile contin 12-13% proteine si pana la 42% glucide. Pentru animale, pastaile sunt o sursa de hrana valoroasa. Animalele mari nu digera semintele ci le elimina, contribuind astfel la imprastierea plantei. Oile zdrobesc semintele si folosesc astfel o cantita mai mare de substante hranitoare din ele. Se incearca si o utilizare a pastailor la obtinerea de biocombustibil.
Semintele propriuzise sunt boabe ca de cafea, dar aplatizate. Au o coaja groasa si rezistenta, care le pastreaza capacitatea de germinare mai multi ani, dar care si ingreuiaza germinarea.
Semintele ajung la maturare, in America, la jumatatea lui septembrie la limita sudica a zonei de extindere a speciei si la jumatatea lui octombrie la exemplarele cele mai nordice. Dupa maturare pastaile incep sa cada din coaci, dar aceasta se intampla pe rand, pana prin februarie.
Cules de polen de gladita:
www.youtube.com/watch?v=3FkCT-nvwmU&feature=colike